Trei elemente stilistice de bază:
Următoarele trei elemente stilistice sunt uzuale la rapsozi de stil vechi, indiferent de dialectul muzical pe care o interpretează. Pe celalalte elemente le vom cunoaşte, în cadrul dialectelor, pe care le tratăm. Le recomand chiar pentru începători.
Acoperirea vrenii
Este o altă partcularitate , datorită faptului, că vreana este construită in partea de jos, spre gură, a creat o altă particularitate de suflare. se foloseşte buza de jos, acoperind curmătura de vreană, cea de înaintea limbii de tăiere a aerului, ţi o suprapui cu mult şimţ astfel, încît sa simţi aerul care circulă, dar sa nu se înfunde de tot. Astfel se naşte un sunet mai amplu, mai cu forţă, altfel decât cel clasic, care este adevăratul sunet al fluierului ciobănesc. Cu puţină experienţă se poate reuşi să sune două octave deodată. Funcţia acestuia este nu numai frumuseţea ci şi eficienţa sunetului tare, pentru că bătrînii au căntat pentru satul dansator, care chihuiau, tropăiau, şi fluierul trebuia să sune cat de tare se poate.
Tinerii rapsozi, care ascultă mult radiourire, infectaţi de sunetele de tip clasic, s-ar putea să renunţe la acest stil, bătrînii însă, cei care au trăit „vremurile bune ” ale satului, le poartă cu unanimitate, indiferent de dialect. în plus pe vremuri în Epoca de Aur pe scenele tip Cântarea Romaniei, a fost eliminat acest stil de către oficialități.
technica limbii
Pornind din technica clasica, de referinţă, unde limba joacă după combinaţiile de litere tu-tu-tu , noi căutăm o diferenţiere mult mai fină, şi mai capabilă de viteză. Dacă pronunţăm tu-ru lu sau tu-ru-du observăm, că dintr-o mizcare circulară a limbii, am întrerupt de 3 ori sunetul. Ca urmare se pot distinge de 3 ori mai multe sunete nelegate, deşi puţin mai fin, însă avînd propriul caracter.
Gîjîitul:
încazul unor cântăreţi bătrîni apre un sunet din laringe, adînc şi discret, fără a domina linia melodică a fluierului, care îmbogăţeşte cu multe armonice sunetul propriu zis. Apare în toate dialectele, mai ales la bătrîni.